Trei din trei pentru echipele de juniori ale Politehnicii

Juniorii Politehnicii Iași au obținut victorii pe linie în cele trei partide programate, astăzi, pe stadionul Tineretului din Tătărași. Singurii care au avut emoții au fost juniorii lui Bebe Manole, în etapa a 15-a din Liga Elitelor U16. Aceștia au dispus de CSS Târgoviște cu scorul de 5-4 (2-2), pe fondul unor răsturnări halucinante de situație. Juniorii noștri aveau un avantaj de două goluri după primele zece minute, dar s-au văzut egalați până la pauză. În debutul părții a doua au revenit la conducere, 3-2, pentru ca apoi să se vadă pentru prima dată conduși, 3-4. Victoria Politehnicii a fost obținută în ultimul sfert de oră. Marcatorii Politehnicii Iași U16: Călin Gavrilescu (2), Ștefan Mazdrag, Eduard Boz și Teodor Nechifor. Cea mai mare diferență a fost consemnată la juniori B, acolo unde echipa pregătită de Dănuț Cănănău a spulberat LPS Buzău, scor 11-2. La pauză, însă, diferența era una obișnuită, 3-1. Căpitanul Alexandru Mihai, autorul unui hat-trick, Saizu, Iurașcu, Corobuță, Budeanu, Ichim, Boiță, Bălășel și Baban au contribuit decisiv la cea mai clară victorie a Politehnicii în această ediție de Liga Elitelor. O misiune facilă au avut și juniorii "mari" în fața echipei similare a LPS Buzău. Grupa antrenată de Adrian Kerezsy s-a impus cu 5-1 (1-0), într-un joc dominat cap-coadă de "alb-albaștri", care au punctat prin Tudor Ciobanu, Sebastian Cotiugă, Francisc Cristea, Andrei Moisă și Alexandru Purcariu.
Înapoi la toate articolele
Rezervă-ți tricoul aniversar