Reacție oficială cu privire la dezinformările apărute în presă

Reacție oficială cu privire la dezinformările apărute în presă

Antrenorul principal, domnul Mihai Teja, dezminte dezinformările apărute în presă cu privire la plecarea sa de pe banca Politehnicii:

“Nu știu de unde au apărut aceste zvonuri pentru că nu au niciun fundament logic. Atunci când am acceptat să vin la Politehnica am vorbit cu domnul președinte Ambrosie și cu domnul primar Mihai Chirica și am primit promisiuni care, iată, se respectă. Deja se fac pași importanți, cum ar fi refacerea terenului de antrenament. Sunt lucruri pozitive care se petrec. Au venit jucători, și vor mai veni, și am încredere că vom forma o echipă competitivă, chiar și cu bugetul nu foarte mare pe care îl avem la dispoziție. Sunt mulțumit că ce s-a promis deja se face!”

La rândul său, președintele executiv, domnul Adrian Ambrosie, a declarat:

 "E o dezinformare. Mihai Teja n-a venit ca să plece. Vrea să devină antrenorul anului și sperăm s-o facă de la Iași. E adevărat, n-avem condițiile FCSB-ului sau ale Craiovei, dar avem condiții decente, de Liga 1. La un moment dat, el s-a plâns de terenul de antrenament. Vă pot spune că e deja în lucru. Vom avea gazon identic cu cel de pe Național Arena"

Înapoi la toate articolele
Rezervă-ți tricoul aniversar