Poli Iași, o iubire alb-albastră de 81 de ani

Deși sunt versurile galeriei de la "U", cred că se potrivesc de minune pentru toți cei care își iubesc echipa indiferent de timpuri, indiferent de rezultate sau eșalon.

Aveam 7 ani când am pășit pentru prima dată pe bătrânul "Emil Alexandrescu", templul fotbalului ieșean, purtat de mână de tatăl meu. Sigur, erau alte timpuri. Acum 27 de ani, stadionul era plin cu ore înainte de fluierul de start, atmosfera era comparabilă cu cea de pe marile stadioane din Europa (și nu exagerez cu nimic).

Am trăit alături de Poli momente frumoase, dar și triste. Rememorez cu o oarecare nostalgie derbiurile încinse cu FC Vaslui, de o rivalitate ieșită din comun. Cele două galerii erau de fiecare dată la înălțime, oferind un spectacol unic pentru fotbalul românesc, o pată de culoare.

Poli Iași a fost, este și VA FI clubul universitar al întregii Moldove, așa cum Universitatea Craiova reprezintă toată Oltenia, cum Universitatea Cluj este etalonul Ardealului românesc, cum Poli Timișoara înseamnă Banat. Așa și Politehnica Iași este inima Moldovei.

Îmi amintesc cu drag de prima participare a clubului nostru în cupele europene, când atmosfera anilor '90 și a începutului de 2000 a renăscut, cu un stadion care fremăta de nerăbdare să vadă în sfârșit fotbalul mare, ca un copil căruia i s-a refuzat jucăria preferată timp de ani de zile, iar la vârsta adolescenței a reușit să-și îndeplinească visul din copilărie... Plăcerea a rămas aceeași, chiar dacă a sosit mai târziu.

Au fost cu siguranță și momente triste. Acel sezon în "C", retrogradări (poate unele nemeritate), însă, arc peste timp, pasiunea și iubirea pentru Poli nu m-a părăsit niciodată.

A fi suporterul Politehnicii înseamnă să știi de consecvența și dragostea nemărginită pentru culorile alb-albastre ale lui Vasile Simionaș, de geniul lui Romilă, de dedicarea lui Ianul, Incze, Lupulescu, Sofian, Alexandrescu, de glezna fină a lui Andrei Cristea, de devotamentul lui Alejandro Gavatorta, care a fost adoptat de publicul ieșean ca fiind "unul dintre noi", de talentul nemăsurat la balon al lui Daniel Pancu sau Adrian Cristea, de incursiunile din defensivă spre poarta oaspeților ale lui Adrian Ilie, de stângăciile și momentele spectaculoase ale lui Ionuț Bâlbă, de atașamentul pentru culorile alb-albastre ale lui Bogdan Onuț, Radu Ciobanu sau Romulus Miclea, de paradele spectaculoase ale lui Ioan Bucu, Arcanu, Cristi Brăneț, Branko Grahovac sau Alessandro Caparco. Mi-ar trebui mii și mii de cuvinte ca să pot trece în revistă pe toți cei care au onorat tricoul Politehnicii în acești 81 de ani.

Pentru mine, cea mai frumoasă perioadă la Poli a fost cu regretatul Ionuț Popa la cârmă. Aclamat de un stadion întreg și jucând meciurile de acasă cu casa închisă, acea perioadă lungă petrecută în primul eșalon al fotbalului românesc a reprezentat bucuria copilăriei și adolescenței mele. "Domn' Profesor" a fost trup și suflet alături de Poli, chiar și când nu a mai activat la club. O perioadă boemă, când antrenorul, lotul și suporterii alcătuiau o adevărată echipă. Definiția devotamentului - iubirea alb-albastră.

Țin minte un moment superb petrecut pe stadion din perioada Ionuț Popa, la un meci cu Universitatea Craiova, acasă. Stadionul plin, iar suporterii fluturau fularele cu Poli stând pe scaune, iar imaginea era una asemănătoare cu cea din Premier League. Un fan strigă: "Ca la 'Boro!" (n.r. Middlesbrough, echipa care era pe val atunci în Anglia).

Anii au trecut, cu bune și rele, însă trebuie să scriu ceva înainte de a concluziona acest articol. Am văzut în ultimii trei ani o grămadă de familii cu copii la stadion, îmbrăcați în tricoul oficial de joc al Politehnicii, deci pasiunea încă există. Atașamentul față de echipa-fanion a orașului nu a dispărut. Cât timp Poli a evoluat în Superliga, ieșenii au avut foame de fotbal. Au consumat fotbal. Sunt convins că dacă lucrurile se vor așeza în viitor în direcția bună (stadion nou, investitori), vom putea scrie ISTORIE ÎN EUROPA. O istorie de care să ne bucurăm împreună.

Am trăit tot cu Poli. Bucurii care te ridicau de pe scaun și tristeți care te țineau treaz nopți întregi. Dar parcă tocmai asta a făcut totul mai real. Mai al nostru.

Ar mai fi multe de spus despre sângele alb-albastru, însă e deja 9 dimineață și la 11 sunt pe stadion. E zi de meci. E ziua Politehnicii Iași.

La mulți și eterni ani!