Pecanha, artizanul victoriei nemeritate a Rapidului

Pecanha, artizanul victoriei nemeritate a Rapidului

După o lungă așteptare, cei aproximativ 7000 de suporteri care au asistat la primul meci oficial din 2013 își doreau cu ardoare ca echipa să etaleze în continuare forma bună afișată la finele turului și să lege mai departe seria de rezultate pozitive. Așteptările s-au concretizat doar pe jumătate deoarece, în ciuda jocului bun, CSMS Iași a fost învinsă de Rapid, scor 0-1.

Echipele de start:
CSMS Iași (4-2-3-1): Irimia - Crețu, Avrămia, Tincu, Vladu - Straton (75 Pătulea), Milea - Ciucur (63 C. Ionescu), Moutinho (81 Keita), Ţigănaşu - Herghelegiu.
Rapid (4-4-2): Pecanha - Al. Coman, Abrudan, Oros, V. Niculae - Grigorie, E. Dică, Herea, Ciolacu (84 Păun) - Pancu (60 N. Grigore), Martin (89 Călin)

Meciul a debutat practic de la 1-0 pentru oaspeți, fiindcă o deviere nefericită a lui Crețu, în proprie poartă, în min. 4, a dus la deschiderea scorului.

Până la pauză, ieșenii au alergat după egalare ratând însă mai multe situații clare de a marca. Mai întâi, în min 9, reluarea lui Avrămia este respinsă de pe linia porții de fundașii rapidiști, după ieșirea greșită a lui Pecanha. Herghelegiu reia cu capul puțin pe lângă poartă în min 15, iar 10 minute mai târziu Straton nimerește bara cu un șut din marginea careului. Asediul la poarta rapidistă a continuat cu șutul deviat al lui Țigănașu, în min 30, și șutul lui Crețu reținut de Pecanha la faza imediat următoare.

Iașiul începe la fel de energic și repriza secundă, dar Pecanha se remarcă prima dată la lovitura de cap a lui Straton, în min 48, apoi la șutul bun al lui Țigănașu, min 52, și la ocazia lui Milea, min 65, șut din afara careului, reținut de portarul rapidist.

Rezultatul rămâne neschimbat și după cea mai mare ocazie a meciului, în min. 80, debutantul pentru CSMS Iași, Moutinho, scapă singur spre poarta adversă și trimite plasat dar Pecanha intervine providențial.

După 3 minute de prelungire, mult prea puține având în vedere tragerile constante de timp ale Rapidului, arbitrul Comănescu pune punct unui joc în care CSMS Iași merita cel puțin un egal.

Etapa următoare, a 21-a Ligii I, va programa duminică, 3 martie de la ora 18, meciul Petrolul - CSMS Iași.

Înapoi la toate articolele
Rezervă-ți tricoul aniversar