Lupta pentru promovare continuă
La doar şase zile de la derby-ul pierdut cu Tulcea, pe teren propriu, CSMS Iaşi a întâlnit în deplasare ultima clasată, Gloria Buzău, echipă ce îşi juca una din ultimele şanse de evitare a retrogradării. Deşi aveau obiective diferite, motivaţia era la fel de mare în ambele tabere, determinarea cu care au abordat partida fiind vizibilă în jocul celor două echipe.
Presiunea jocului a fost în detrimentul lucidităţii, terenul greu şi vântul puternic contribuind de asemenea la un meci destul de încâlcit în prima sa parte, în care ambele echipe au întâmpinat mari dificultăţi la construcţie.
Prima mare ocazie a partidei a venit în min. 25 când, scăpat pe contraatac, Ciucur centrează bine în faţa porţii de unde Herghelegiu nu reuşeşte, însă, să îl învingă pe portarul gazdelor, Sârbu. Atacantul CSMS Iaşi se revanşează doar 5 minute mai târziu, servit excelent de Claudiu Tudor, ciupeşte elegant mingea peste portarul advers, deschizând scorul.
La 0-1 buzoienii nu mai au altă alternativă decât atacul, însă până la pauză nu reuşesc decât 2 şuturi ce trec pe lângă poarta lui Irimia.
Repriza a doua a fost mai tensionată, fotbaliştii Gloriei având 2 bune oportunităţi de a marca. Mai întâi în minutul 62 când, în urma unui corner Ursu şi apoi Ţabără au fost blocaţi în extermis, iar 10 minute mai târziu acelaşi Ursu a centrat excelent în faţa porţii dar Iordache a trimis cu capul peste poartă, din doar 6 metri.
Pe fondul acestor ocazii ale gazdelor, antrenorul Ionuţ Popa îl schimbă în min. 74 pe atacantul sârb Marjanovic, aflat la debut, introducându-l pe Straton. Pentru un plus de experienţă, pe final de joc intră şi Gado, în locul lui Ciucur, şi Onofraş în locul lui Claudiu Tudor, iar fotbaliştii ieşeni reuşesc să menţină rezultatul favorabil şi totodată să menţină vie speranţa de promovare în prima ligă.
Următorul meci pentru CSMS Iaşi va fi miercuri, 4 aprilie, pe teren propriu contra FC Snagov, de la ora 17:00.