Unu, din ofsaid, la zero

Unu, din ofsaid, la zero

Vineri, la Bistrița, s-a derulat un nou episod din seria "Cavalerul Negru" în care CSMS Iași este distribuită etapă de etapă. În rolul personajului principal negativ, ”asistentul” Mudura, care în min 81, la faza unicului gol al partidei, nu a semnalizat ofsaid-ul mare în care se afla atacantul Fl. Bratu.

Sub comanda noului antrenor, Liviu Ciobotariu, CSMS Iași a început meciul în formula:

Irimia - Onofras, Cretu, Tincu, Mitrea - Keita, Milea, Tudor, Vladu - Cl. Ionescu, Patulea

După un început de meci echilibrat, gazdele au fost cele care au ratat ocaziile importante prin Curtuiuș, care a avut 2 șanse mari de a-l învinge pe Irimia, una chiar în poziție de unu la unu. CSMS Iași a replicat prin Keita, însă centrarea sa pentru Pătulea, aflat singur în fața porții, a fost respinsă în corner de Kanon.

Actul secund a debutat cu ocazia mare a lui Cl. Ionescu, șutul său fiind deviat în corner de Dolha. Din păcate, aceasta a fost singura oportunitate a reprizei secunde pentru CSMS Iași, bistrițenii fiind cei care și-au mai creat câteva ocazii înainte de marcarea golului din final.

În concluzie, un nou meci după care rămânem cu gustul amar al unei înfrângeri decise de o gravă eroare de arbitraj.

Liga I se întrerupe pentru 2 săptămâni. Următorul meci va fi pe 15 septembrie, în Copou, când CSMS Iași va întâlni Steaua.

Înapoi la toate articolele
Rezervă-ți tricoul aniversar