Echipa de futsal, învinsă la Deva
În meciul tur, din toamna anului 2012, fotbaliştii ieşenii s-au impus pe teren propriu cu scorul de 10-0 în faţa formaţiei Dava Deva şi îşi doreau astăzi, în partida retur, din deplasare, un nou succes care să facă uitat eşecul nemeritat de pe teren propriu din runda precedentă (cu 7-8), împotriva ardelenilor de la CFF Clujana Cluj !
Trupa antrenată de Karoly Gaşpari (Dava Deva) a terminat însă în avantaj de un gol (1-0) disputa de vineri, 8 februarie, împotriva celor de la CSMS Iaşi, după ce moldovenii, în stilul lor caracteristic, au ratat o sumedenie de ocazii la poarta gazdelor, mai ales prin Despan şi Pisică.
Formaţia CSMS Iaşi a deplasat la Deva un lot alcătuit din 11 jucători, ei fiind Marius Chiriac, Ioan Grigoraş (portari) - Sebastian Cărare, Andrei Despan, Radu Pisică, Dragoş Baciu, Radu Guţu, Liviu Ruxandari, Lucian Cojocariu, Alexandru Iftinca, Valentin Pricop. Antrenori: Nelu Stancea şi Florin Nichifor. Delegat: Ştefan Tudorache, Maseur: Marian Sărbătoare. De la ieşeni a lipsit Narcis Cataramă, care este în continuare accidentat.
Partida Dava Deva - CSMS Iaşi a fost arbitrată de cuplul Bogdan Sorescu – Ilie Şandru, ca rezervă a figurat Daniel Vasile Pop, iar observatorul federal a fost Bogdan Ciolacu, toţi din Piteşti.
Următorul meci pentru CSMS Iași va fi pe 19 februarie, de la ora 18, contra lui Spicom Sfântu Gheorghe.
De menţionat că partida CSMS Iaşi - Spicom Sf. Gheorghe este programată a se disputa la Sala Polivalentă. Biletul de intrare în arena ieşeană va fi unul cu preţ modic (doar 5 lei / persoană), dar elevii şi pensionarii vor avea acces gratuit la partida menţionată.
* Fotbaliştii ieşenii vor lua drumul Franţei
După acest joc de astăzi, de la Deva, antrenorul Nelu Stancea (care este şi secund la naţionelele României de seniori şi tineret) şi jucătorii ieşeni Liviu Ruxandari, Radu Pisică şi Dragoş Baciu vor pleca la Bucureşti, pentru un mini-cantonament al naţionalei de tineret “U 21” al României. În zilele de 12 şi 13 februarie, la Montpellier, se va disputa “dubla” amicală de futsal (fotbal în sală) dintre Franţa şi România, pentru echipele de tineret.
Dan Teodorescu, ofițer de presă al echipei de futsal CSMS Iași