Două povești alb-albastre, premiate la aniversarea de 81 de ani a Politehnicii Iași

Campania dedicată amintirilor legate de FC Politehnica Iași a adus mesaje pline de emoție din partea suporterilor.

Fiecare poveste a spus ceva simplu și important: Poli face parte din viața orașului.

În urma reacțiilor primite în comunitatea alb-albastră, două mesaje au ieșit în evidență.

Comentariul cu cele mai multe reacții îi aparține Ilincăi Pricop. Ea a surprins legătura dintre Poli și generațiile de suporteri:

81 de ani de istorie alb-albastră înseamnă tribune pline, meciuri care au ridicat orașul în picioare și generații întregi care au crescut cu emoția echipei în suflet.

Politehnica Iași nu înseamnă doar fotbal. Înseamnă amintiri, oameni, momente care rămân.

Al doilea mesaj premiat îi aparține lui Tănase Paul. Povestea sa vorbește despre copilărie, stadion și anii petrecuți aproape de fotbalul ieșean.

Totul începe pe treptele stadionului din Copou:

Aveam patru ani când am urcat pentru prima dată treptele Stadionului Emil Alexandrescu. Miros de semințe, voci puternice, steaguri alb-albastre fluturând și acel murmur care îți intra direct în inimă.

Apoi, tribuna se schimbă în vestiar:

Anii au trecut și tribuna s-a transformat în vestiar. Antrenamente pe zgura din Copou, genunchi juliți, tricouri ude și visuri mai mari decât noi.

Un moment important pentru el rămâne meciul de la Brașov cu Electroputere Craiova:

Atunci am înțeles ceva: Politehnica Iași nu era doar echipa de pe teren. Era tribuna. Era copilul care vede primul meci. Era tatăl care transmite mai departe dragostea.

Finalul mesajului spune direct ce înseamnă Poli pentru mulți ieșeni:

Am fost parte dintr-o poveste.

Pentru că unele iubiri nu se termină niciodată.

Pentru emoția transmisă și pentru felul în care au reprezentat spiritul Politehnicii Iași, Ilinca Pricop și Tănase Paul vor primi câte un tricou aniversar de colecție „Poli Iași, 81 de ani”.

Le mulțumim tuturor suporterilor care au participat. Prin poveștile lor, Poli rămâne aproape de oraș, de memorie și de oamenii care poartă culorile alb-albastre mai departe.

Tricourile aniversare „Poli Iași, 81 de ani” mai sunt disponibile pentru comandă. Le găsești aici: Comandă tricoul aniversar.

Comentariile suporterilor

Ilinca Pricop

La mulți ani, Politehnica Iași!

81 de ani de istorie alb-albastră înseamnă tribune pline, meciuri care au ridicat orașul în picioare și generații întregi care au crescut cu emoția echipei în suflet.

Politehnica Iași nu înseamnă doar fotbal. Înseamnă amintiri, oameni, momente care rămân.

Tănase Paul

81 de ani în alb și albastru, povestea mea cu Politehnica Iași.

Au trecut 81 de ani de când s-a născut Politehnica Iași.

Pentru unii este doar un club de fotbal. Pentru mine, este copilărie, familie, prietenie, lacrimi și bucurii adunate într-un singur loc: Copoul.

Prima mea amintire nu are scor, nu are clasament. Are doar o mână mare care o ținea strâns pe a mea. Era mâna tatălui meu.

Aveam patru ani când am urcat pentru prima dată treptele Stadionului Emil Alexandrescu. Miros de semințe, voci puternice, steaguri alb-albastre fluturând și acel murmur care îți intra direct în inimă. Nu înțelegeam fotbalul atunci, dar simțeam că aparțin locului.

Acolo s-a născut dragostea.

Anii au trecut și tribuna s-a transformat în vestiar. Am ajuns junior, sub ochii și vocea aspră, dar dreaptă, a lui Nicu Ursache, „Nea Nicu” pentru noi toți.

Antrenamente pe zgura din Copou, genunchi juliți, tricouri ude și visuri mai mari decât noi.

Iarna sau vara nu conta. Alergam și pe Dealul Abatorului din Tătărași, unde respirația devenea grea, dar ambiția devenea și mai puternică. Nu eram doar copii care jucau fotbal. Eram copii care învățau ce înseamnă sacrificiul.

Și apoi au venit deplasările.

Autocare vechi, cântece fără oprire și o familie care creștea cu fiecare kilometru: Vaslui, Bârlad, Buzău, Focșani. Drumuri lungi, dar niciodată obositoare. Pentru că mergeam după Poli.

Nu conta liga, vremea sau rezultatul. Conta să fim acolo.

Uneori plecam cu speranță și ne întorceam cu tristețe. Alteori veneam înapoi eroi fără medalie, doar cu vocea răgușită și sufletul plin.

Dar există un moment care nu va pleca niciodată din mine.

Brașov.

Tribunele pline. Alb și albastru peste tot. Un oraș întreg respirând pentru aceeași inimă. Meciul acela cu Electroputere Craiova nu a fost doar un joc. A fost o declarație de existență. Cântam, trăiam fiecare fază, fiecare pasă, fiecare respirație.

Atunci am înțeles ceva: Politehnica Iași nu era doar echipa de pe teren. Era tribuna. Era copilul care vede primul meci. Era tatăl care transmite mai departe dragostea. Era jucătorul anonim care a purtat cândva tricoul cu mândrie.

Au fost și tristeți. Retrogradări. Ani grei. Momente când stadionul părea prea tăcut. Dar niciodată gol cu adevărat. Pentru că Poli nu a trăit niciodată doar din rezultate, ci din oameni.

Astăzi, după 81 de ani, îmi dau seama că nu am fost doar suporter. Nu am fost doar fotbalist.

Am fost parte dintr-o poveste.

O poveste începută de o echipă, continuată de generații și purtată mai departe de fiecare inimă care bate alb și albastru.

Și oriunde voi merge, o parte din mine va rămâne mereu acolo: pe zgura din Copou, în cântecul galeriei, în mâna tatălui meu ținându-mă prima dată de mână spre stadion.

Pentru că unele iubiri nu se termină niciodată.

Hai Poli Iași. Mereu.

Ronny Ronaldo

Povești sunt multe, dar una care mi-a rămas în suflet este deplasarea la Piatra Neamț, în decembrie 2006.

Iașiul era cu moralul la pământ și ne aflam în zona nisipurilor mișcătoare. În peluza noastră a venit Martin Saric, suspendat pentru partida respectivă.

A fost ceață la acel meci. Serea, arbitrul, nu voia să dea drumul jocului. Atât Popică, cât și Florin Marin au discutat cu centralul pentru ca meciul să înceapă.

În peluza ieșeană erau aproximativ 200 de fani. La primul gol marcat de Onofraș, ne-am dat seama că e gol datorită gălăgiei de la banca de rezerve a oaspeților.

Am învins cu 4-0. La întoarcere, am oprit la Hanul Ancuței. Lăutarii de acolo, când ne-au văzut, au început să fredoneze „Iașiule, Iașiule, mândră cetate”, iar noi, fanii, strigam: Bis!

P.S. Am tricou, dar dacă ar fi să mai primesc unul, îl donez.

Marius Zănoagă

Multe, foarte multe! Vin la meciuri de când eram copil și, de vreo 13-14 ani, merg cu băiatul meu la stadion, meci de meci. Așa că sunt multe amintiri, foarte multe.

Mai recente? Îmi vine în cap ultima promovare, sărbătorită pe gazon, meciul cu Craiova și ploaia torențială, victoria cu 3-1 cu Rapid.

Unele lucruri nu le înțelegi, le simți. Și nu se sfârșesc!

FC Politehnica Iași, echipa mea!