CSMS Iași vs. CFF Clujana Cluj-Napoca

CSMS Iași vs. CFF Clujana Cluj-Napoca

Programată în a doua rundă a returului din prima ligă de futsal din România, meciul dintre ieşeni şi clujeni se doreşte a fi unul de mare spectacol, ambele echipe propunându-şi victoria în acest prim joc al anului. Pentru meciul de sâmbătă, unde intrarea în Sala Polivalentă se va face pe baza unui tichet de numai 5 lei / persoană.

În turul campionatului, nou promovata CSMS Iaşi a învins pe malurile Someşului, cu 6-5 pe CFF Clujana Cluj-Napoca, acest succes fiind şi primul obţinut de moldoveni în actualul sezon competiţional. Ieşenii doresc acum o nouă victorie împotriva clujenilor, ceea ce ar însemna un prim succes în 2013 pentru formaţia de futsal CSMS Iaşi, care în disputa de sâmbătă va fi încurajată şi de suporterii de elită din cadrul ASEI, sub conducerea lui Sergiu Melinte.
Fostul arbitru internaţional cu ecuson FIFA, Ionel Popa, în prezent team-managerul echipei CSMS Iaşi a mai menţionat: “Punem accentul pe popularizarea acestui sport extrem de frumos, fotbalul în sală, şi sperăm că el va deveni un fenomen sportiv în Iaşi. Invităm cât mai mulţi suporteri în tribunele Sălii Polivalente, avem nevoie de sprijinul lor, iar sâmbătă ne dorim să păşim cu dreptul în noul an la fotbal în sală, obţinând victoria în faţa echipei clujene, pe care am învins-o şi în meciul tur, din toamna anului trecut ! Vrem ca această etapă cu numărul 13 din Liga I să fie una cu mult... NOROC pentru CSMS Iaşi !”.

* Multe surprize plăcute oferite spectatorilor !

Organizatorii meciului au pregătit şi multe surprize plăcute fanilor prezenţi în tribunele arenei ieşene. Astfel, fiecare spectator va primi odată cu biletul de intrare la partidă şi un program de meci full-color, iar în pauza jocului CSMS Iaşi-CFF Clujana Cluj-Napoca va avea loc şi un concurs sportiv pentru cei prezenţi în tribunele Sălii Polivalente. Biletele de intrare la meciul de sâmbătă, cu numele persoanei în cauză scris pe ele, vor fi depuse la masa oficială, iar în urma unei trageri la sorţi primii cinci vor participa la concursul sportiv dotat cu premii atractive (tricouri personalizate cu jucătorii CSMS Iaşi, invitaţii la partida următoare) !

Totodată, după partida seniorilor, în intervalul orar 19.30-20.00, grupele de tineri jucători de la CSMS Iaşi, sub conducerea antrenorului Liviu Petrache, vor face un meci demonstrativ de fotbal în sală, spre deliciul părinţilor şi bunicilor micilor jucători, dar şi spectatorilor care sunt invitaţi să rămână în continuare în tribunele sălii ieşene.

Dan Teodorescu, ofițer de presă al echipei CSMS Iași Futsal

Înapoi la toate articolele
Rezervă-ți tricoul aniversar