Doi jucători noi
"Ne-am înţeles cu Claudiu Ionescu, el a semnat deja un contract pe o perioadă de un an, cu opţiune din partea clubului de prelungire pe încă un sezon", a declarat preşedintele executiv Florin Prunea.
Ionescu, care va împlini 28 de ani pe 18 august, a bifat 29 de meciuri în tricoul Mioveniului în sezonul trecut al Ligii I şi a marcat un gol.
„Clubul Astra şi-a dat acordul pentru împrumutul pe un sezon al lui Alex Ţigănaşu în Copou. Jucătorul se află deja la Iaşi şi va semna pe un an cu CSMS. Este un jucător bun şi sper să ne ajute să îndeplinim obiectivul”, a declarat Florin Prunea.
Alex Țigănașu este mijlocaș stânga, a jucat 18 meciuri pentru Astra sezonul trecut, marcând un singur gol, în victoria la limita, 1-0, cu FC Vaslui.