"Ultrașii au fost incredibil de gălăgioși, iar tifo-urile - superbe!"
Tribunele stadionului „Emil Alexandrescu” au avut, la partida FC Politehnica Iași – Olimpia Satu Mare, oaspeți speciali veniți de la peste 2.000 de kilometri distanță: Martijn și Kas, suporteri ai clubului FC Rijnvogels din Katwijk (Olanda), aflați pentru prima dată la un meci în Copou.
Cei doi au remarcat atmosfera creată de suporterii noștri: „Am fost plăcut surprinși de cât de gălăgioși au fost ultrașii. A fost foarte, foarte tare! Ne-au plăcut mult și tifo-urile pe care le-au afișat”, au transmis Martijn și Kas.
Olandezii au urmărit partida alături de fanii Politehnicii și au plecat cu amintiri frumoase, dar și cu câteva observații spuse cu zâmbetul pe buze: „Singurul minus a fost că nu era bere la meci… și un localnic ne-a vorbit 40 de minute, non-stop, în română, despre tactica pe care ar trebui să o folosească echipa! (râde)”.
În plus, au avut și un favorit clar pe teren: „Jucătorul nostru preferat a fost numărul 8, Darius. Ne-a plăcut mult cum a jucat”.
La final, Martijn și Kas au avut și un mesaj simpatic pentru organizare: „A fost grozav! Vă mai trebuie doar boxe mai bune pentru muzica de pe stadion”.
Le mulțumim pentru vizită și pentru energia frumoasă adusă în Copou! Politehnica Iași înseamnă comunitate, pasiune și prietenii care trec granițele – iar astfel de povești ne arată, încă o dată, că spiritul alb-albastru se simte oriunde în lume.