CLUB
1692262877
Victorii în cele două partide amicale de la Vaslui
share

Poli a disputat, în cursul zilei de miercuri, 16 august, două partide de pregătire, în cadrul unui triunghiular organizat la Vaslui. Băieţii lui Leo Grozavu au întâlnit două formaţii care evoluează în al treilea eşalon fotbalistic.

În prima partidă, care a durat 50 de minute, Poli a învins, scor 2-0, pe CSM Vaslui. Pentru alb-albaştri au debutat Silviu Lung Junior, Belu, Rareş Ispas şi Sergiu Buş.

Primul gol al partidei a fost marcat de către Robert Ion, în minutul 34, după un şut respins al lui Sergiu Buş. Noul atacant al Politehnicii a mai semnat o ocazie mare, în minutul 39, când a trimis mingea în bară. Sergiu Buş a reuşit să marcheze primul gol în tricoul Politehnicii, în minutul 40, după o acţiune personală, stabilind scorul final al partidei.

Primul 11 aliniat de antrenorul Leo Grozavu în partida cu CSM Vaslui: Silviu Lung Junior, Belu, Tincu, Nicolas Samayoa, Sorin Şerban, Rareş Ispas, Gabriel Vaşvari, Marchioni, Robert Ion, Vojtus, Sergiu Buş.

Poli a reuşit să se impună şi în a doua partidă de pregătire de la Vaslui, disputată în compania celor de la FC Viitorul Oneşti, cu scorul de 2-1.

Alb-albaştrii au deschis scorul în minutul 9 al meciului, prin reuşita lui Dumitru. Viitorul Oneşti a reuşit să restabilească egalitatea în minutul 13. Pentru băieţii antrenaţi de Leo Grozavu au urmat mai multe ocazii, cele mai importante fiind semnate tot de marcatorul priimului gol, care a trimis mingea de două ori în bară, în minutele 40 şi 48. În ultimul minut al partidei, Kouadio cade în careu şi obţine lovitură de la 11 metri. Aceasta a fost transformată de Hrib, care a stabilit scorul final al partidei de 50 de minute.

Primul 11 aliniat de antrenorul Leo Grozavu în partida cu FC Viiitorul Oneşti: Celeadnic, Kouadio, Tincu, Samayoa, Ispas, Marchioni, Itu, Hrib, Hlistei, Haiduc şi Dumitru. 

PRIMA ECHIPĂ
INFO SPECTATORI POLI IAȘI - UNIVERSITATEA CRAIOVA
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Bine ai venit, Rareș Ispas!
CITEȘTE ȘTIRE