CLUB
1588503948
Trei sferturi de veac, fotbalistice!
share
Nu știu dacă în condiții normale, și mă refer la situația dinaintea ordonanțelor de urgență, am fi avut o asemenea densitate de referiri la aniversarea Politehnicii. În mod cert, am fi fost racordați la disputele decisive din play-out-ul Ligii I de fotbal, poate am fi salutat calificarea echipei naționale sau deplâns ratarea acesteia, la Turneul final al Campionatului European, pe care l-am fi anticipat deja în mediul jurnalismului sportiv, poate am fi cântărit șansele echipei noastre de suflet, Politehnica Iași, de a se apropia de primul trofeu important al palmaresului său, Cupa României. Desigur că s-ar fi legat rezultatele, cred pozitive, de această aniversare. Dar, în tăvălugul creat de importanța partidelor pe care le-am fi susținut, aniversarea ar fi trecut, ca și celelalte puncte de reper calendaristic din istoria echipei noastre, într-un mod mai discret. Dar uite că, așa cum spune și o zicală neaoșă, tot răul spre bine, am traversat o perioadă în care eroul principal a fost echipa de fotbal Politehnica Iași, ajunsă la o vârstă respectabilă. Este drept că nu suntem nici cea mai veche grupare fotbalistică și, așa cum știm deja, nici cea mai laureată, dar, și de acest lucru ne-am convins cu toții în aceste zile în care am vorbit numai despre Poli, avem o echipă iubită, în spiritul unei așezări care este, la rândul ei, una dintre cele mai adorate de oamenii care au trăit sau trăiesc în ea. Nu știu dacă și în cât timp vom avea prezențe pe stadion la nivelul anilor 60, 70, 80 sau 90, chiar. Oamenii în ziua de astăzi sunt racordați la alte modalități de petrecere a timpului liber, multe dintre ele statice, din păcate. Spiritul alb-albastru rămâne aprins, însă, și, dacă perioada aceasta de distanțare și izolare fizică se va risipi, vom avea și o realitate practică, public numeros în tribunele stadionului. Că o fi arena din Copou, că o fi alta, mai modernă și, astfel, mai atrăgătoare, rămâne de văzut, dar lumea se va întoarce la fotbal. Că așa este scris în cele trei sferturi de veac, fotbalistice, din Copou! Mircea Ungureanu
PRIMA ECHIPĂ
HRISTOS A ÎNVIAT!
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Politehnica Iași joacă în FIFA 20
CITEȘTE ȘTIRE