CSM Politehnica Iași a întrecut cu scorul de 7-0 formația Flacăra Erbiceni, echipă aflată pe locul secund în Liga a IV-a, cu 16 puncte din 6 jocuri, un meci mai puțin decât liderul ierarhiei.
Fără Mihalache, Deretti, Torres, Pop, accidentați, Istrate și Pelivan aflați la loturile naționale, antrenorul Costel Enache a început partida cu Axinte, Defta, Okan, Târșa, Stan, Pușcaș, Chiorean, Aftanache, Stoenac, Corobuță și Zaharia. În minutul 9, Stoenac a deschis scorul cu un șut de la marginea careului, iar Aftanache a mărit avantajul în minutul 18.
În minutul 30, Brânză i-a luat locul în poartă lui Axinte și peste câteva secunde Corobuță a stabilit scorul la pauză, 3-0. În partea a doua a întâlnirii, Enache a început cu Brânză, Aftanache, Cană, Târșa, Iurașcu, Pușcaș, Chiorean, Stan, Stoenac, Mărieș și Zaharia.
La trei minute de la reluare, Aftanache a mărit ecartul la 4 goluri. În minutul 60, echipa s-a modificat din nou: Popescu, Onea, Cană, Plămadă, Serediuc, Pușcaș, Stan, Cristea, Asăvoaei, Mărieș și Camara.
Francisc Cristea a marcat golul al cincilea al Politehnicii în minutul 80 din lovitură liberă și peste câteva secunde Mărieș a încris pentru 6-0.
Rezultatul final, 7-0, a fost stabilit în minutul 88 de Asăvoaei.
Antrenamentele continuă pentru Poli în zilele urătoare fără vreo pauză, meciul de la Miercurea Ciuc fiind programat joi, 14 octombrie, la ora 17.30.