Staff-ul medical al echipei noastre a fost completat prin venirea tânărului medic ieșean Alexandru Drăgan. Doki va debuta astăzi, la Ovidiu, în meciul contra celor de la FC Viitorul. Alex a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF "Gr. T. Popa' Iași. Din acest an este medic specialist ORL și primul său loc de muncă pe care l-a ales este la CSM Politehnica Iași.
"Sunt copleșit de emoții înaintea meciului de astăzi. În chirurgie este o vorbă: VĂZÂND ȘI FĂCÂND! Asa va decurge și ziua aceasta, la finalul căreia sper sa fim fericiți cu toții si sa nu o uit vreodată."
Urmăriți pe canalul oficial de Youtube al clubului nostru interviul acordat de medicul Alexandru Drăgan, cel care va colabora în staff-ul medical cu dr. Andreea Perju, asistentul Gheorghe Timofte și kinetoterapeuții Felix Zăpodeanu și Bogdan Maricescu.