Lotul Politehnicii a ajuns luni, după prânz, la Bansko. Cerul senin și cele 25 de grade de la sosire au fost urmate de o ploaie torențială și zgomotoasă ce a acompaniat indicațiile antrenorilor la ședința de pregătire începută la ora 18.30.
Localitatea ce găzduiește delegația echipei noastre reprezintă cea mai apreciată stațiune de schi din Bulgaria. Aflată la poalele Munților Pirin (2914m), în sud-vestul țării, la aproape 1000 m deasupra mării, stațiunea Bansko s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani în urma investițiilor masive în infrastructură, cei 75 km de pârtii fiind accesibili grație multiplelor instalații de transport pe cablu.
Echipa noastră beneficiază de condiții foarte bune de refacere și, mai ales, de pregătire pe terenurile impecabile din complex și în sala de forță.
Marți, în a doua zi a stagiului, sunt programate 2 antrenamente, iar miercuri, de la ora 17.30, alb-albaștrii vor juca primul amical, adversară fiind Botev Plovdiv (locul 10 în Bulgaria), formație învinsă duminică, tot la Bansko, de Universitatea Craiova cu 2-0.
Pe canalele oficiale de comunicare ale clubului nostru (site, Youtube, Facebook, Instagram) veți putea afla toate noutățile din această perioadă de pregătire, imagini de la antrenamente și meciuri, interviuri cu jucători, antrenori și conducătorii Politehnicii.