CLUB
1569129570
La mulți ani, Mihai Teja!
share
Antrenorul Politehnicii Iași, Mihai Teja, împlinește, astăzi, vârsta de 41 de ani, motiv pentru care îi dorim un parcurs cât mai frumos pe banca tehnică a echipei noastre, multă sănătate și realizări atât pe plan profesional, cât și personal. Gândurile noastre se îndreaptă către următorul meci, cel de mâine, cu Viitorul, în care băieții îi pot face cel mai frumos cadou, răsplătindu-i încrederea avută în ei printr-o victorie frumoasă, asemeni celei obținute în luna februarie a acestui an. La mulți ani, Mihai Teja!

DESPRE MIHAI TEJA

Mihai Teja a făcut junioratul la Steaua, dar a fost nevoit să renunțe la fotbal din cauza sindromului Wolff-Parkinson-White. A rămas totuși ancorat în această frumoasă lume a sportului, pregătindu-i o perioadă bună pe juniorii lui Dinamo (aproximativ 7 ani). Ulterior, s-a reprofilat pe postul de preparator fizic, urmând cursurile centrului Coverciano. Inițial, a activat ca antrenor secund la Steaua București, Petrolul Ploiești, Astra Ploiești și Standard Liege. Din 2013 până în prezent, a antrenat ca principal următoarele echipe: Universitatea Cluj, România U21, Dinamo București, Pandurii Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaș, FCSB și Politehnica Iași.
PRIMA ECHIPĂ
Meciuri din trei în trei zile
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
Petrolul Ploiești și Sport Team, adversarii juniorilor Politehnicii în ultima etapă a turului Ligii Elitelor
CITEȘTE ȘTIRE