Mijlocașul central Ionuț Francisc Cristea, născut în anul 2001, va juca, până la vară, sub formă de împrumut, la Ceahlăul Piatra Neamț, una dintre candidatele la promovarea în liga secundă.
Cristea a început fotbalul în Vaslui, la vârsta de 6 ani. În anul 2018 a venit la Poli, unde a lucrat sub comanda lui Gelu Paveliuc la juniori. A fost promovat la echipa de seniori de Flavius Stoican și a bifat 13 jocuri în Liga I.
Francisc speră să aibă evoluții apreciate la Piatra Neamț și nu a uitat să le ureze succes colegilor din Copou: "Sper ca Poli să ajungă cât mai sus în actualul sezon și le transmit colegilor să aibă încredere că vor veni și rezultatele pozitive. Eu promit să revin mult mai puternic în Copou și voi da totul pentru Politehnica Iași în viitor."