Echipele de juniori A și B ale Politehnicii vor susține, mâine, la Ipotești, în fața lui FC Botoșani, meciuri contând pentru faza șaisprezecimilor de finală ale Cupei României.
În prima partidă, programată de la ora 12:00, echipa lui Adrian Kerezsy dă peste un adversar de care se leagă și cel mai clar succes purtat de Poli în acest sezon de Liga Elitelor U19. Cu 6-0 au trecut "alb-albaștrii" de vecinii noștri de la nord, într-un meci din cadrul etapei a 9-a.
Spre deosebire de alte dați, în care Poli nu a putut alinia cel mai bun prim "11", Adrian Kerezsy nu reclamă absențe sau accidentări înaintea jocului de mâine. Kerezsy a adăugat: "Mergem la Ipotești ca să câștigăm și să obținem biletele pentru următoarea etapă a celei de-a doua competiții în care suntem angrenați. Jocul băieților din partida cu Dinamo îmi oferă încredere cu privire la faptul că putem învinge Botoșaniul și de această dată!"
De cealaltă parte, Dan Cănănău nu va putea arunca în luptă doi jucători importanți - David Petrișor și Iulian Iurașcu. În primul meci al sezonului disputat în compania botoșănenilor, juniorii B s-au impus fără mari probleme, scor 6-3.
Conform regulamentului, în caz de egalitate după 90 de minute, se va trece direct la executarea loviturilor de departajare.