CLUB
1701703347
Dorna Medical, partener de sănătate al Politehnicii Iași
Un nou nume important se alătură echipei de parteneri ai Politehnicii Iași.
share
Un nou nume important se alătură echipei de parteneri ai Politehnicii Iași. Specialiștii de la Dorna Medical vor avea grijă de sănătatea fotbaliștilor din Copou. Relația medic – pacient între Dorna Medical și Poli Iași a început deja! În această dimineață, elevii lui Leo Grozavu s-au
prezentat la Policlinica Dorna Medical din centrul orașului pentru realizarea analizelor de sânge cu ajutorul celui mai avansat laborator robotizat din România, apoi alb-albaștrii au efectuat testele de efort sub supravegherea reputatului medic de medicină sportivă, Dr. Petre Crivoi.
de la Centrul Preventis.
 
“După aproape un sfert de secol de activitate, cea mai bună promovare și recunoaștere a meritelor Dorna Medical o realizează pacienții. Este o relație reciprocă de încredere. Noi avem convingerea că îi putem ajuta, dumnealor se încred în profesionalismul nostru. Ne bucură parteneriatul cu Poli Iași, nume de referință în sportul rege din acestă zonă a țării. Vrem să promovăm un stil de viață sănătos în toate mediile, iar fotbaliștii din Copou să fie adevărate exemple pentru toți. Un corp sănătos este prima condiție pentru a face performanță în toate domeniile. Important este că suntem o echipă, una câștigătoare credem noi!”
Dr. Rodica Boca, Manager General Dorna Medical
 
“Ne preocupă starea de sănătate a jucătorilor noștri și, mai ales din acest motiv, ne bucurăm să avem alături un nume de referință în domeniul medical din nordul țării. Suntem fericiți că, prin semnarea parteneriatului cu Dorna Medical, ne completăm echipa, în condițiile în care simțeam lipsa unui “jucător” important pe acest post – analize și investigații medicale. Deja ne-am convins de profesionalismul specialiștilor și colaboratorilor Dorna Medical în această dimineață la analizele de sânge și testele de efort. Rezultatele la aceste investigații vor fi extrem de utile pentru antrenorii noștri care, grație metodelor moderne și aparaturii folosite de specialiști, primesc un verdict perfect vizavi de starea de sănătate a fotbaliștilor Politehnicii Iași.”
Florin Briaur, Manager Executiv Poli Iași
 
Dorna Medical deține o rețea modernă de laboratoare medicale robotizate, centre de imagistică și policlinici, cu o prezență în 45 de locații în Nord-Est-ul României. După 25 de ani de activitate, Dorna Medical s-a impus ca fiind cel mai important furnizor de servicii medicale private din nordul țării. La final de an 2023, Dorna Medical înseamnă o echipă alcătuită din peste 500 de angajați permanenți și colaboratori care activează în cadrul societății cu prezență în mai multe județe ale țării.
PRIMA ECHIPĂ
Bilete la Poli Iași – Farul!
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
INFO SPECTATORI
CITEȘTE ȘTIRE