CLUB
1724244812
COMUNICAT
share

Datoriile acumulate în ultimii 7 ani au determinat conducerea Asociației Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași să solicite deschiderea procedurii de concordat preventiv. Astfel, activitatea clubului se va desfășura în continuare, ca până în acest moment, doar că sub supravegherea unui administrator concordatar.

Datoriile clubului nostru sunt de aproximativ 10.5 milioane lei, din care 8.5 milioane lei reprezintă datorii la bugetul statului. Restanțele nu mai puteau fi eșalonate din cauza faptului că erau prinse în eșalonarea din anul 2019, iar legea nu permite ca o eșalonare să fie mai lungă de 5 ani și astfel s-a ajuns la această procedură.

În aceste condiții, din dorința de a asigura o stabilitate financiară a clubului și a putea obține în continuare licența pentru Superligă, a fost solicitată declanșarea unei proceduri de concordat preventiv care va putea permite o nouă eșalonare a datoriilor la bugetul statului, pe o perioadă de 4 ani, fără a plăti alte penalități.

Activitatea sportivă atât la echipa de seniori din Superligă, cât și la grupele de juniori din Academie și la echipele de fotbal feminin se desfășoară normal. Nu există motive de îngrijorare privind plata drepturilor financiare către foști și actuali jucători, antrenori și alți angajați ai clubului - conform contractelor, precum și către furnizori. Conducerea clubului face toate eforturile pentru reechilibrarea din punct de vedere financiar al ACSM Politehnica Iași.

PRIMA ECHIPĂ
Biletele la Poli Iași – Rapid, disponibile de marți!
CITEȘTE ȘTIRE
PRIMA ECHIPĂ
ÎN ATENȚIA REPREZENTANȚILOR MASS-MEDIA
CITEȘTE ȘTIRE